Terapia 2 H este un produs al practicii psihoterapeutice, dezvoltat în cadrul Centrului Psihologic Psizone, prin angrenarea a două componente importante în procesul terapeutic: Hipnoza și Hemi-Sync.
Există uneori ideea că Hipnoza și Hemi-Sync reprezintă același lucru. Nimic mai greșit și sper că prezentarea acestei metode 2H, să evidențieze diferența majoră dintre cele două componente pe care le voi numi terapeutice, ele fiind angrenate, așa cum am precizat anterior, în procesul de recuperare.
Această diferențiere va permite celor ce își doresc să experimenteze cele două componente atât împreună dar și separat, în funcție de contextul utilizării pe fondul considerentelor și nevoilor personale.
Hipnoza poate fi orientată către ajutorul terapeutic al persoanelor aflate în dificultate, Hemi-Sync poate fi utilizat atât de persoanele aflate în dificultate cât și de persoanele tipice care își doresc optimizarea performanțelor personale pe fondul unor stări optime d.p.d.v. psiho-emoțional.
Așadar, Hipnoza este procesul terapeutic condus de hipnoterapeut și oferă accesul la resursele subconștientului clientului pe fondul relaxării corporale,a minții și obținerea unei receptivități crescute la sugestiile hipnoterapeutului. Hipnoza poate fi foarte eficientă dacă îndemânarea psihoterapeutului permite angrenarea de inducții/scenarii/metode de intervenție aplicate contextual/situațional, corespunzător problemei. Chiar și în această situație, angrenarea tehnologiei Hemi-Sync poate optimiza procesul Hipnozei.
Hemi-Sync este o tehnologie audio, un produs al Institutului Monroe și reprezintă un ,,VÂRF” al tehnologiilor de sunet care integrează bătăile binaurale în procesul de sincronizare cerebrală. Timp de aproximativ 14 ani, am analizat diferite tehnologii de sunet care folosesc bătăile binaurale și am ajuns să utilizez Hemi-Sync pentru că este cea mai eficentă tehnologie. Argumentez această afirmație prin angrenarea efortului de a deveni Trainer al Institutului Monroe, această calitate îmi permite să am o viziune profesionistă asupra fenomenului Hemi-Sync atât pe baza informațiilor obținute din surse teoretice dar și practice prin exeprimentarea personală a efectelor Hemi-Sync, prin participarea la workshop-urile și la programele rezidențiale, cât și a efectelor asupra participanților la conferințele și workshop-urile organizate de mine personal. O altă precizare face referire la faptul că tehnologia Hemi-Sync este o tehnologie audio , testată clinic și eficientizată în peste 40 de ani de utilizare, fiind angrenată în numeroase cercetări realizate de diferite instituții medicale și educaționale dar și de specialiști de renume mondial ce formează Divizia Profesională a institutului Monroe.
Elementele comune integrează în Hipnoză ca și în procesul Hemi-Sync® o stare de vigilență a minții care permite controlul permanent pe toată durata ședinței. Această stare permite clientului obținerea unui control mai mare asupra procesului de angrenare în activitățile profunde ale subconștientului, ceea ce permite o viziune integratoare a resurselor personale și de facilitare a integrării în viața de zi cu zi. Atât Hipnoza cât și Hemi-Sync pot fi integrate în optimizarea oricăror aspecte ale vieții.
Cel mai important aspect, face referire la increderea acordată de client procesului Hipnozei și Hemi-Sync. Personal, consider că Hipnoza îl poate ajuta eficient și rapid pe cel care experimentează, iar Hemi-Sync permite, prin programele audio diversificate, menținerea pe termen lung a efectelor, stabilizând clientul d.p.d.v. psiho-emoțional. Personal, consider că programele Hemi-Sync facilitează intergrarea Autohipnozei ca proces de formare de autodeprinderi cu scopul stabilizării psiho-emoționale de durată.
O ședință pe principiile metodei terapeutice 2H, oferă ședințe de hipnoterapie corelate cu tipul de problemă pentru care clientul vine, angrenarea frecvențelor Hemi-Sync în optimizarea relaxării, sincronizării și echilibrării cerebrale încă de la prima ședință. În timp se dorește structurarea și crearea unui program de intervenție pe atingerea resurselor interioare, proces facilitat de sincronizare cerebrală ce permite atingerea obiectivului de ședință și stabilizarea psiho-emoțională.